“Auzi cum picură sărutul?” ai şoptit,
Şi întreaga lume şi-a ținut o clipă respirația,
Urmărindu-ne uimită suspinele,
Al meu şi al tău,
Încolăcindu-se lent, unindu-se
Într-o prelungă coloană a infinitului…
Mi-aduc aminte că,
Între două săruturi, găsisem răgazul
De-a te privi, de-a te iubi,
Dar mi-ai închis repede ochii,
Cu două săruturi,
Iar când i-am redeschis
Lumea alerga iarăşi pe lângă noi,
Iar clipa noastră de nebunie
Rămăsese atârnată
De genele noastre încâlcite…
Aş vrea să mai aud cum picură sărutul…
Luly
