îmi iese durerea prin sânul rotund,
ținută călcată prea mult, prea profund,
țîșnește prin ochii mijiți ce ascund
dezastrul stârnit de realul imund
ce țese la pânze-n culori gri închis
și prinde cu ele-orice gând, orice vis,
strivește speranțe c-un clește încins
pân’ tot sângereaza, pân’ tot e ucis,
pân’ sânul cu viață e sac de nisip,
pân’ glasul cel dulce-i lătrat plictisit,
pân’ singur pe vise omor și disip,
pân’ tot ce-a zburat, de pământ e lipit…
pân’ totul se șterge, nu se mai răscoală,
pân’ albul din pene e plin tot de smoală,
pân’ răul din tine e scos la iveală
și nu mai știi ce e real, ce-i sminteală
ci-n oarba-i furie și-n ochiul lui orb
pășește exact peste cel mai sfânt rod –
semința-ngropată-n cenușă de corb,
semința speranței ce poate fi pod,
un pod către tot ce mai e bun în lume,
pornit din lumina ascunsă în tine
ce nu știe încă puterea ce-o ține
în degetul mic!…. doar să-l miște i-aș spune…
autoare Ruxanda Lotocovschi
